Cu binecuvântare

Ana Barton m-a făcut să-mi amintesc aceste lucruri, că a postat ieri o întrebare pentru IPS Daniel – de ce binecuvântează doar familiile creştinilor ucişi de ISIS, de ce n-a avut aceeaşi (sau vreo) atitudine când au fost ucişi oameni de alte religi?

Să revenim, mai bine, la binecuvântări…

Cu nişte ani în urmă, după ce terminasem deja o facultate, m-am hotărât să merg şi la facultatea de teologie ortodoxă. Îmi doream să aprofundez nişte cunoştinţe. Nu eram o fiinţă bisericoasă, dimpotrivă, aveam un trecut religios destul de dubios, pot spune chiar eretic, iar popii îmi inspirau teamă la fel ca în copilărie.

„Rochiile“ lor lungi şi negre, asocierea cu moartea, mi se păreau de-a dreptul înfiorătoare. Dacă mai începeau şi să cânte, mă săgeta un gol de frică în stomac. În fine, mi-am zis că voi supravieţui patru ani printre popi şi m-am apucat să-mi pregătesc dosarul pentru admitere. Pe lângă cele obişnuite, aveam nevoie la dosar de certificatul de botez şi o binecuvântare de la arhiepiscop.

L-am sunat pe bunicul meu să-l rog să-l caute pe preotul care m-a botezat, în oraşul în care m-am născut, dar până să se apuce el de căutări, am primit prin curier un certificat de botez de la un preot care era în acelaşi partid politic cu părinţii mei şi a vrut să fie drăguţ. I-am mulţumit şi m-a asigurat că nimeni nu verifică chestiile astea, aşa că îl puteam folosi în linişte.

Pentru binecuvântare trebuia totuşi să mă duc personal la arhiepisop. Vreo două zile am stat până mi-am făcut curaj. Îmi imaginam că va avea o discuţie cu mine, din care să afle dacă merit într-adevăr să capăt binecuvântarea sa şi şansa de a studia teologia; mă gândeam că vom intra în discuţii în care puteam veni cu idei care nu-i vor plăcea; m-am gândit la tot felul de scenarii, chiar construiam conversaţii în gând.

M-am îmbrăcat cu grijă pentru vizita la arhiepiscopie; mi-am pus o fustă lungă şi chiar o bluză cu mâneci lungi, deşi eram în toiul verii, şi am intrat cu emoţii serioase şi cu un soi de falsă pioşenie în clădirea intimidantă. Spre surprinderea mea, nimic de acolo nu semăna cu biserica; dacă n-ar fi fost icoane pe pereţi, m-aş fi simţit ca într-o clădire modernă de birouri.

Mi-am găsit drumul spre arhiepiscop, şi acolo m-a întâmpinat un… asistent (?) tânăr, bineînţeles popă, care m-a întâmpinat politicos: „Cu ce vă pot ajuta, domnişoară?” Eu, trăgând aer în piept: „Mi-ar trebui o binecuvântare de la Înalt Prea Sfinţia sa… pentru admitere”. „Аaa – zice el –, buletinul, vă rog!” Îl dau, îmi trece datele în calculatorul din faţa sa, după care îmi zâmbeşte frumos: „Zece lei.” Când îmi ia banii, simte nevoia să mă asigure :„O secundică şi iese binecuvântarea dumneavoastră”. Mă uitam fascinată cum ieşea binecuvântarea mea din printer şi la eficienţa băiatului, care o ia şi o ştampilează de vreo două ori, după care mi-o întinde:„Gata! Doamne-ajută!” Cu zâmbetul sec obligatoriu. Corporatist.

Am ieşit repede, parcă m-aş fi temut să nu se răzgândească şi să mi-o ceară înapoi. Râdeam ca proasta, coborând scările, cu binecuvântarea în mâna.

N-am terminat facultatea de teologie. În anul al III-lea, aveam cursul de Morală. La examen, părintele-profesor – că aşa le ziceam –, un popă bătrân, micuţ şi slab, pe care l-am mai văzut după câţiva ani la o emisiune de-a lui Oreste, stătea la catedra amfiteatrului, abia zărindu-se după ea, şi corecta lucrările de examen ale altora, gândind cu voce tare :„Iote şi pe proasta asta – doi!”, „Altă proasta dracului – patru!”, şi tot aşa, până a terminat teancul.

Nu se uita mai mult de patru secunde pe fiecare lucrare. Am picat şi eu. Ăla a fost primul examen pe care l-am picat vreodată în viaţa mea. Niciodată nu m-am dus la vreun examen cu teama „Aoleu, oare îl trec?”, ci cu altă teamă, dacă iau notă mare sau nu. Am auzit apoi ca părintele-profesor ar fi avut un tarif fix: 100 de dolari. Fără cei 100 de dolari nu puteai să treci la Morală.

N-am verificat sursa care mi-a spus asta, aşa că nu bag mâna în foc; spun şi eu ce-am auzit. Nu dau şpagă pe nicăieri, aşa că nu era o soluţie pentru mine. L-am picat şi a doua oară şi ăla a fost ultimul examen pe care l-am picat vreodată; cumva, karma mă pedepsea poate – nu eram cea mai morală persoană din lume! Uite-aşa am renunţat să mai stau la teologie; ce era de învăţat învăţasem, îmi satisfăcusem nevoia de cunoaştere în ale ortodoxiei. Diploma aia nu-mi trebuia oricum. Şi mi se acrise.

La un moment dat, un popă era foarte îndrăgostit de mine. Era oarecum separat de preoteasă, voia să divorţeze şi încerca să mă convingă să mă mărit cu el. Spunea că n-a divorţat încă pentru că are nevoie de binecuvântare şi că aia ar fi costat 300 de milioane, pe care nu-i avea. Era hotărât să-i strângă totuşi, că era tare nefericit. Eu i-am spus să nu arunce banii pe fereastră, că nu mă mărit cu el nicicum, şi mă mira preţul mare al binecuvântării de divorţ; bine, ar fi fost una fără chitanţă…Cum şi-a făcut viaţa până la urmă n-am de unde să ştiu; n-am ţinut legătura.

Textul a fost publicat pe 21 februarie 2015, pe www.anabarton.ro

Reversul pervers

Preţul corect. Chiar aşa, care este preţul corect al chestiilor care ne fac fericiţi? Nu mă gândesc la parfumul preferat, nici la vila visurilor… mă gândesc la chestii aparent mai simple, însă al naibii de dificil de apreciat.

În lumea ordonată şi logică în care ne-am obişnuit să trăim, lucrurile necuantificabile nu prea sunt la ele acasă. Cât de mult ne iubeşte partenerul? Asta e o întrebare la care am muri de plăcere să aflăm răspunsul, dar nu o punem niciodată, cred că de teamă să nu părem paranoici. Am pus totuşi întrebarea asta copilului când avea doar câţiva ani, prea puţini ca să fi ştiut ce este paranoia, şi mi-a răspuns aşa: Te iubesc rotund. Cum adică rotund?, am întrebat, nedumerită. Uite-aşa!, a zis şi a desfăcut braţele larg, foarte larg, până şi-a unit palmele la spate: Uite, rotund, nu rămâne niciun loc gol!

Bine, după ce creştem un pic şi ne spune învăţătoarea că lucrurile se împart în măsurabile şi nemăsurabile, devenim mai sobri şi evităm să mai spunem prostii de felul ăsta.

M-am îndepărtat de la subiect. Aici vorbeam despre preţuri.

Aproape tot timpul luptăm să obţinem ceva: o diplomă de master, o rochie, o maşină, un partener, o vacanţă… ca tot omul. Necazul e că preţuim ce obţinem proporţional cu efortul depus. Cu cât ne-am străduit mai tare, cu atât proiectăm o valoare mai mare asupra lucrului obţinut; el poate fi, în sine, o tâmpenie, un nimic, dar strădania noastră îi dă acea valoare considerabilă. Asta n-ar fi o mare nenorocire, dacă n-ar exista şi reversul pervers: când obţinem ceva fără efort, îl preţuim prea puţin sau deloc. Indiferent cât de minunat este.

Azi vreau să sărbătoresc minunile din viaţa mea care mi-au fost date fără să le cer, fără să le caut, fără să le fi dorit. Azi încerc să pun preţul corect, pentru că de mâine sunt ocupată să revin la goana după ceea ce cred că m-ar face mai fericită.

Nu mi-am scos din geantă ochelarii de soare fiindcă am vrut să-mi intre lumina direct şi frust în ochi. Nu mergeam repede în dimineaţa asta fiindcă am făcut ieri câţiva kilometri pe jos şi mă resimt. Eram agale. Am trecut pe lângă un gard înalt şi verde, tu ştii cum e cartierul meu, o frumuseţe proaspătă şi plină de clorofilă, şi, după un şold de alee, am văzut doi oameni.

Mergeau săltat, însă îmbrăţişaţi. Îmbrăcaţi sport amândoi. El, în alb. Ea, în verde. El s-a dus spre colţul gurii ei, s-o sărute. Ea nu i-a ieşit în întâmpinare, însă a zâmbit larg, iar el a prins exact ce voia. Apoi şi-a coborât mâna de pe gâtul ei, în mers, da?, totul s-a petrecut fără ca vreunul dintre ei să ezite vreun sfert de pas, i-a mângâiat sânul drept, dar nu în treacăt, ci, cumva, oprindu-se cu drag şi plăcere, le-am văzut pe amândouă în mâna lui tresărind, pe rotunjime, apoi a coborât aceeaşi mână spre pântecul ei şi l-a mângâiat şi pe el, cu palma deschisă, de data asta, şi rotund.

Atunci am observat că pântecele ei nu era unul oarecare, ci unul frumos, un pic sumeţit şi nesingur, ei m-au observat pe mine, iar ea s-a ruşinat, dându-şi seama c-am văzut tot, el strângând-o mai tare, ca s-o liniştească şi să-i potolească arsura din obraz, iar eu le-am zâmbit, fiindu-mi ei dragi pe loc şi bucurându-mi dimineaţa, iar pe urmă am lăsat capul în jos pentru că am simţit nevoia să râd fără glas toată scena aia care mi-a intrat prin pori direct în sânge. Dar să ştii că nici eu nu m-am oprit din mers. Veneam unii către alţii ca bucuriile.

Prima parte a acestui text este scrisă de Iulia Al Abbas, iar bucata în cursive îmi aparţine. Carevasăzică, un adevărat „ficiăring“. 

Ana Barton 

Text pulicat astazi, 17 februarie 2015  pe www.anabarton.ro

Căutăm urgent un cuvânt românesc pentru “single”

“Singur” nu merge. Este un cuvânt prea trist, şi dacă esti single nu înseamnă că eşti şi singur, poţi fi chiar într-o relaţie pe care nu eşti pregătit s-o împărtăşeşti. “Necăsătorit/ă” este un termen şi mai nefericit; prefixul negativ te bagă subtil într-o categorie de indezirabili, şi pari a fi “neterminat” cumva. Voiam să găsesc un cuvânt decent şi poate chiar vesel; măcar neutru. Ei bine, n-am găsit! Cred că situaţia asta, lipsa unui partener în viaţă, a fost considerată dintotdeauna o situaţie nefericită si de asta nu s-a găsit un cuvânt blând pentru ea. Cel putin în spaţiul mioritic. Acum o sută de ani era probabil catastrofal să nu ai un partener cu acte, chiar şi prin înalta societate.

Cât va dura pâna va apărea şi cuvântul potrivit? Cum astăzi mulţi dintre noi, şi bărbaţi, şi femei, sunt “single”, nu cred că ne va plăcea să spunem că suntem “singuri” sau “necăsătoriţi” la nesfârşit; sau “divorţaţi” – adică, de ce ar trebui să spunem povestea noastră de viaţă concentrată într-un singur cuvânt (divorţat/ă), când ne va întreba un funcţionar despre starea noastră civilă? Sau cineva pur şi simplu curios… (atenţie, după ce spui că eşti divorţat/ă, poţi auzi chiar de la un funcţionar public: “Oh, îmi pare rău, dar de ce v-aţi despărţit??”)

Arabii ne arata din nou cu degetul, inventand enormitati despre noi

http://stirileprotv.ro/stiri/international/un-istoric-din-arabia-saudita-despre-interzicerea-femeilor-de-a-conduce-nu-le-pasa-daca-sunt-violate-pe-marginea-strazii.html

Româncele, despre poligamie

Există un grup pe facebook al româncelor musulmane (de fapt, sunt mai multe grupuri); majoritatea fetelor sunt convertite la maturitate şi sunt destul de active pe grupuri. Unele dintre ele trăiesc în România, altele în diferite ţări arabe. Le recunoşti imediat după tiparul numelui: prenume românesc + nume de familie arab; poate ăsta este criteriul după care şi eu am fost adăugată acestor grupuri. Excepţiile de la tipar sunt puţine. N-am urmărit grupurile în mod special, dar uneori mi-au căzut sub priviri postări de-ale lor: în general cuminţi şi anoste – versete din Coran, felicitări de sărbătorile islamice, reţete culinare arăbeşti etc.

De câteva zile, un topic incendiar a adunat 280 de comentarii (pâna acum), o situaţie neobişnuită. Fetele noastre discută despre poligamie! Una dintre ele a postat un anunţ (!) cum că s-ar cauta amatoare pentru poziţiile de nevastă nr. 2, nr. 3 şi nr. 4. Numărul poziţiilor vacante părea nelimitat, mai mulţi bărbaţi fiind în situaţia de a-şi completa echipa conjugală. Sunt fete pro, altele contra, altora le este teamă să fie pro sau contra de teama flăcărilor iadului, dar tot vin cu o părere.

Am redat mai jos anunţul şi am spicuit din comentariile sugestive, dar nu am avut răbdare să corectez greşelile gramaticale şi de exprimare pentru că nu ele ne interesau. Nu le-am pus nici diacritice.  Să nu vă aşteptaţi să citiţi o discuţie despre dogme şi principii, nici vorbă despre aşa ceva. Partea bună este că cele mai multe opinii sunt critice la adresa poligamiei, dar simplul fapt că un grup de femei tinere, cetăţene europene cu oportunităţi multiple, mamele unor cetăţeni români şi viitori cetăţeni români, discută despre aşa ceva, îmi pare, parafrazând una dintre fete, “o evoluţie înapoi”.

H: “Anunt important!”

“Dragi doamne si domnisoare care doriti sa va casatoriti, va anunt ca daca doriti un sot il puteti gasi apeland la surorile voastre care considera poligamia obligatorie si aplicabila in toate situatiile; ele sunt asa de amabile si convinse ca e dreptul sotilor lor sa fie poligami si ele nu ii pot interzice acest drept pentru ca vor iesi din islam, asadar nu vor fi deranjate cand sotii lor se vor casatori cu doua, trei, patru; astept vesti daca ati avut sorti de izbanda tinand cont ca aceste surori nu au obiectii si sunt foarte dragute cand e vorba de dreptul sotilor lor la poligamie. Succes in demersurile voastre, aceste surori amabile si darnice, pro poligamie sunt usor de descoperit, pentru ca isi fac publice parerile pro poligamie. Succes si astept poze cu noile cupluri poligame.”

A: “pacat de frumusetea Islamului ...  din pacate lumea a evoluat inapoi"

R: “Din punctul meu de vedere,acest lucru este fara comentarii,pentru ca nu eu am decis poligamia,ci Dumnezeu...iar El nu poate decide ceva scirbos..din acest motiv,nu sunt nici pro si nici contra..poligamiei.....”

Tot R: “Poligamia poate fi si o solutie de viitor,care sa ajute la salvarea umanitatii”

Tot R: “Si sa nu uitam un aspect foarte important,ca unii asi iau o a doua sotie,doar pentru ai oferii primei sotii o sluga gratis”

M: “Pai daca un barbat te respecta, nu se duce la alta. se duce la alta in momentul in care exista o problema in casnicia lor (si exista, de cele mai multe ori, una serioasa). un barbat poate sa stea cu o femeie, chiar si fara dragoste, pana in momentul in care el si-a pierdut respectul pt ea sau ea nu-i mai arata niciun respect. atunci nu mai sunt un cuplu. si el incepe sa-si caute altele, dupa ce o avertizeaza pe sotia lui de nu stiu cate ori ca o sa-si ia alta.”

А : “Multe fete duc o viata de o alta culoare nu cea ce vor sa ne arate noua aici si nici nu am nevoie de amanunte .....ca stim si noi. Acceptand ca sotul tau sa mai vrea vreo 2 sotii. ......asta se numeste dovada de RESPECT???”

L:“Acest fenomen exista ,cu si fara acordul cuiva...asa cum exista si accidentul de masina..cind da masina peste tine,nu tine cont ,nici de fericirea si nici de frustrarea ta..da peste tine si gata....”

А. H.: “Din cate am vazut eu aici in Egypt copiii aflati la mijloc in casatorii poligame nu sufera deloc.Si asta datorita faptului ca sunt educati in acest sens.Ba mai mult ei se numesc frati intre ei si credeti-ma ca am vazut destule cazuri,de regula in clasele sociale mai inalte unde sotul isi permite o a doua sotie.Eu NU sustin poligamia si asta deoarece stiu ca ar trebui sa existe anumite circumstante pentru o a doua,a treia nicidecum dorinta lui Ahmed de prospatura.Insa cei implicati poate ca vad lucrurile altfel.”

R: “Prefer legalizarea poligamiei,decit adoptia de copii de catre familii de homosexuali....sory pentru voi...”

R:“Daca Dumnezeu i-a creat pe barbati maniaci,iata ca le-ea dat si solutia ,pentru a traii in pacat....”

R: “Si numai e valabil Coranul sau ce ?!”

A: Cred ca mai degraba cel rau se joaca cu ei. ...ce femeie ar accepta asa ceva? O SCLAVA! !!!!

R: “Rusinos sa vorbesti asa despre surorile tale musulmane...”

S: “poate poți amăgi pe toate fetele de aici dar nu pe mine si știi de ce? Cândva am purtat papucii tai si sincer sunt foarte inconfortabili, a durat ceva timp pana sa ii dau jos dar intr un final am făcut-o. Stiu cum este sa privești lucrurile din interior si nu din exterior, si eu eram la fel de îndoctrinata ca tine ...vedeam si spuneam doar ce vroia el si mi se părea totul atât de normal cand de fapt nimic nu era normal. Fii sinceră si spune-ne de exemplu cum iti petreci Sărbătoarea sacrificiului sau cea a Ramadanului ...atunci de fapt realizezi cat de singura esti si cat de nedrept este el...si nu veni acum sa mi spui ca el vine si va ia pe amandoua la brat dupa care ieșiți in societate si va vizitați neamurile...ar însemna sa ne îmbătam cu apa rece.”

S: “E Jaleeee ...cum Dumnezeu sa avem cinste in societate cand avem doamne care încă gândesc ca poligamia este perfecta normala in zilele noastre.Doamne, in ce hal am ajuns...”

J: “Dragele mele ca sa poti sa te căsătoresti cu o a doua sotie trebuie sa fie un motiv; primul ar fi ea nu poate aduce copii, (si fiecare are dreptul sa aibă mostenitori) dar bineînțeles cu acordul ei poate face ăsta; 2 ar fi ca ea este grav bolnava si nu mai poate sa si îndeplinească rolul de sotie sau mama; 3 sau e bolnava psihic. In sfintul Quran ne explica foarte clar cine poate face asa ceva si de ce.Si tot in sfintul Quran ne spune ca daca o faceti pentru toate trebuie sa fiti la fel adica dacă ai cumpărat la una o rochie trebuie sa ii faci și celaltei la fel.Dar Allah atrage atentia cât o sa încercați nu o sa puteti fi egali cu toate asa ca e mai bine pentru voi sa nu o faci.Iar in legătură cu profetul Mohammed (S.w.s) se menționează în sfintul Quran ca (avind mai multe soții) acest lucru a fost permis doar pentru el dat fiind situația la timpul respectiv.”

S.А.: “Femeile care sustin poligamia au motivele lor: fie din cauza ca sunt indragpstite, fie ca vor un sot cu bani care sa le asigure trai comforyabil, fie pt ca au o varsta si nu au gasit un sot neinsurat si se conving singure ca e ok, ca e perfect islamic, ca nu gresesc cu nimic. Poate dupa casatorie incep sa vada si sa simta diferit, afla ca prima sotie habar nu are de ea/ a fost constransa sa accepte din cauza copiilor/ amorezul de sot vrea prospatura si doar atat. Nu se respecta drepturile sotiilor in egala masura, incep reprosurile de gen " nu-ti convine poto sa pleci" si asa devine cercul vicios greu de rupt si ele gasesc mereu explicatii si justificari pt poligamie. Asta e realitatea cruda INSA poligamia e acceptata in islam fie ca vrem sau nu. E un fapt. Nu e obligatorie si nici de incurajat. Cine poate fi fericit in ac situatie. ..sanatate si noroc. Cine nu poate accepta va pleca si isi va reface viata. Idea e ca femeile trebuie sa stie in ce se baga cand vor poligamie, nu sa fie mintite sau prostite. Sa intre in poligamie cu inima deschia si pregatita pt ce ar putea urma. Inteleg ca poligamia poate fi benefica in unele cazuri ( f speciale) si de asta a fost acceptara. Dar nu ca sa profite de ea toti hormonitii si mincinosii. Fiecare cum isi asterne asa doarme.”

R: “Am si eu o intrebare asa de nota 8 -9 ?!Ce ziceti voi,o casatorie poligama,indiferent de motivele pentru care se face ,batrinete,prostie,din interes,din orice motiv mai putin unul bun, ca sa ai faca rau lui prima sau in ciuda ei....ca poate mai sunt si nebuni pe lumea asta,nu doar sanatosi....Este acceptata de catre Dumnezeu ?????Ca e pina la sfirsitul vietii,sau mai putin ,2,3 4 sau 5 ani pina se trezeste fata sau femeia ca a facut o prostie,dupe cum spuneti voi ?!Este sau nu este, acceptata aceasta casatorie poligama ,acolo sus in ceruri de catre Dumnezeu ?????????Ammmm,sa auzim ???”

А. H. “Bineinteles ca este acceptata,o casatorie este casatorie indiferent de motive.In multe tari arabe multe casatorii se fac aranjate,chiar si intre membrii aceleiasi familii si asta pentru a ramane averea in familie,iar acolo este interes nici urma de dragoste,dar,tot casatorie este.Atat timp cat se indeplinesc conditiile casatoriei,este o casatorie acceptata de Allah.”

А .H.“eu credeam ca putem avea o discutie civilizata dar se vede ca nu,ca mai peste tot apar unele atotstiutoare ale islamului arunca doua vorbe se aplauda una pe alta si daca le ceri si dovezi ,asta ca sa poti acumula cunostinte,cel putin asta a fost intentia mea,nu au ba mai si sar la gat.Hai sa lasam aerele S. si ajuta-ma sa inteleg cu dovezi ce a punctat bine J. Ce sa mearga?”

R: “Eee,fetelor,nu raspundeti azi,dar intr-o zi ve-ti raspunde ,si nu in fata oamenilor ci a lui Allah,si nu o sa mai fie la fel de simplu ca azi...faptul ca tineti versetele Lui ascunse...o poligama nu va da socoteala ca a ales sa fie poligama,dar voi pentru birfa impotriva acestor femei ,cu siguranta o sa dati socoteala”

S.: “lasă ma cu judecată mea si nu ținem nimic ascuns doar ca eu nu pot promova poligamia pt simplu fapt ca in zilele noastre este făcută doar din plăcere.DIN PLACERE...plus ca nu este practicată cum trebuie.”

R.: “Nu moare nimeni...in cazul poligamiei.. Neglijenta barbatului poligam,da...va fi pedepsita.....foarte adevarat...dar este o alta poveste..destul de adevarata.. Dar pentru poligamie in sine,nu va fi judecat ..”

L: “Daca consideri ca esti atat de citită in ale Islamului da dovada si nu încerca sa demonstrezi repet decat intr-un mod constructiv asta ca punct 1. 2.Sunt sătulă de unele care se căsătoresc de 2-3-4 ani maxim si considera ca stiu tot. Am mâncat la viata mea aceste gen de persoane cu lingura . 3.Si închid subiectul in ceea ce ma priveste dați o lupta aici sa demonstrați cat de multe stiti contrazicandu-va una pe alta deja devine obositor plictisitor sicaitor.4.Noapte buna trăiti in pace cu poligamie cu tot.”

M:”sa nu le da idei libidinosilor care doar asta viseaza”

А. А.: “Eu am inteles ca poligamia este un drept al barbatilor ;si nu o obligatie !”“Poligamia este permisa de Allah dar nu este obligatorie !!! Nu a fost niciodata un drept al barbatilor, ci o modalitate de protejare a femeilor. Ei au transformat asta in sursa de placeri sexuale.”

C: “Cine poate sa accepte cu toata inima poligamia , bravo lor .Iar cine nu , nu inseamna ca este scos din islam pt neacceptarea poligamiei.”

А . А .“Repet - poligamia este un simplu drept al barbatilor si nu o obligatie islamica !!!”

А.H.:”Ce e scris in Quran e sfant si punct.”

 H: “Oare vaduva sau divortata nu merita sa fie luata de sotie ptr ceea ce este ea ca om, ca femeie? Trebuie luata de sotie doar din compasiune, femeile astea trebuie doar ajutate din mila?oare ea nu are sentimente, nu are ea inima plina de iubire? Cum sa faci dragoste cu o femeie din mila? E foarte urata ideea de a te casatori cu o vaduva , divortata, femeie peste 40 de ani ca sa o ajuti??”

А .H.“desigur ca din punctul meu de vedere si o femeie vaduva sau divortata ar trebui luata de sotie pentru ceea ce este ea ca om desigur eu nu contest,categoria femeilor este mare eu am dat un mic exemplu si nu am specificat cuvantul mila, asa ai vrut tu sa intelegi. Si femeia vaduva/divortata peste 40 de ani are sentimente si isi doreste poate o viata sexuala chiar daca are copii nu crezi? Apoi un alt gen de femeie de ex de 40 de ani cu sau fara copii are nevoie si ea de un umar nu neaparat de viata sexuala, daca are copii un barbat ar fi potrivit sa fie alaturi de ea, sunt multe locuri in care o femeie de peste 40 de ani are nevoie de un barbat iar acest lucru se face doar intr-o casatorie, poate discuta si destanui unui sot nu unui barbat la tel sau pe FB care o ajuta doar cu bani etc etc etc,fiecare intelege ce vrea insa situatiile sunt foarte multe si foarte diferite si tocmai pentru aceste situatii ar trebui sa existe poligamie nu pentru divertisment/pat”

H: “O femeie singura are drept confidenta o prietena, nu un barbat, aata e regula in general.”

А . А.: “Imi scrie una azi ca atat de mult isi iubeste sotul incat daca el ar vrea sa aiba o adoua sotie ea ar accepta doar sa nu-l piarda”

S: “Tuna si le aduna :)))”

А . А .:“Аlta cica trebuie sa imi cer voie de la sot sa ies afara din casa! Serios?? Mai fata astea sunt super spalate la cerebel.”

Nu există Dumnezeu (sau Cautând-o pe Diana)

N-aş putea spune când am cunoscut-o pe Diana. Probabil aveam 2-3 ani. Diana era cu un an mai mare, şi cum eram înrudite prin alianţă, a fost probabil prezentă dintotdeauna în preajma mea.

Diana era prietena mea de joacă si de vorbă. Prima mea amintire – răsfoiam o revistă aşezată în fund, pe hol, şi priveam o pagină unde o mamă şi băieţelul ei dormeau într-o cueştă de tren – evident, o reclamă, şi mă gândeam… hmmm, băieţelul ăsta pare mai mare decât mine, eu am trei ani, iar el încă mai doarme cu mă-sa şi eu nu – e şi ea legată de Diana! M-am gândit atunci că am să-i arat Dianei revista şi vom râde amândouă de băieţel, că încă mai dormea cu mă-sa.

De la Diana am aflat cum se fac copiii, şi asta înainte să merg la grădiniţă. De la ea am aflat secretul salatei perfecte de roşii şi castraveţi, şi, în general, de la ea am aflat tot ce trebuia să aflu. Până într-o zi, când a murit bunică-su. Atunci m-am dus la ea acasă, cu bunică-mea cu tot. Copiii n-aveau voie în camera cu mortul, aşa că m-am găsit împinsă în dormitorul Dianei. Ea stătea şi plângea în pat, învelită pâna la gât. M-am apropiat cu sfială şi i-am luat mâna. N-a încetat să plângă. După ce s-a săturat de plâns şi a luat o gură mare de apă din paharul de pe noptieră, m-a tras lângă ea şi mi-a şoptit la ureche: “Trebuie să-ţi spun ceva foarte important, dar trebuie să juri că nu mai spui nimănui”. M-a speriat un pic, dar am promis imediat: “Bine, jur, zi!”. Fără să ma supună unor jurăminte suplimentare ca de obicei, ceea ce m-a făcut să mă simt un pic mai matură, mi-a şoptit destul de tare în ureche: “Totul e o prostie, nu există Dumnezeu!” M-am cutremurat şi am reacţionat :”Nu spune aşa ceva, e păcat!! De unde ştii?? Mi-a şoptit la fel de stins: “L-am implorat toată ziua să-l învie pe bunică-meu, şi n-a făcut-o! Dacă exista, ar fi făcut-o! Totul e o minciuna..”

Atunci am înteles câteva lucruri importante: Diana era mai puţin deşteaptă decât credeam, şi durerea pierderii cuiva era mai mare decât voiam să accept.

Diana a făcut facultatea de fizică şi se pare că lucrează la NАSА. Mi-ar plăcea să o găsesc azi si să-i spun că nu a fost extraordinar de proastă, că în acel moment, era OK să gândească aşa. Dacă printre prietenii voştri sau prietenii prietenilor voştri ar putea fi Diana, vă rog, daţi share. Mulţumesc.

Double Blue Monday şi Noua Europă

Că Europa se confruntă cu o scădere dramatică a populaţiei băştinaşe, ştiţi deja. Că imigranţii au ajuns la cifre greu de calculat, ştiţi şi asta. Că imigranţii non europeni au o rată de creştere cu mult, mult superioară polpulaţiei băştinaşe, nici nu era greu de bănuit. N-am să vă plictisesc cu lucruri ştiute, eu propun doar un exerciţiu de imaginaţie : cum va arăta o zi în Europa peste, să zicem, 40 de ani?

Sunt o băştinaşă în Europa, nu vă lăsaţi păcăliţi de numele meu. Pe atunci voi avea o vârsta mai mult decât respectabilă şi nu aş vrea, Doamne – fereşte, să mă trezească strigătele la rugăciune pe la 5 dimineaţa în fiecare zi. Fără pauză. Consider că este traumatizant pentru un bătrân care nu este obişnuit cu aşa ceva. Poate vor găsi o metoda mai blândă şi mai putin intruzivă în urechile bătrâne de a aminti poporului de ora de rugăciune, pentru că, să fie clar, n-aş vrea sa-mi beau cafeaua mai devreme de ora 9, în timp ce voi citi ştirile pe tabletă. Ştiu, ştiu… tableta va fi o antichitate pe atunci, dar eu tot n-am s-o arunc, că e bună la citit ştirile. Dar ca să arăt că sunt o persoană flexibilă la schimbare în general, ok, am să mă uit la ştirile de dimineaţă pe televizorul meu 12 D din bucătărie. Cu diagonala de 3 metri. Si voi verifica în fiecare dimineaţă ce alte site-uri care îmi plăceau au mai fost banate.

Cursurile de integrare la care nu vom avea voie să lipsim mai mult de trei ori într-un an vor fi tot dimineaţa, de pe la 10 la 12. Un asistent social se va prezenta la uşă să ne conducă acolo pe fiecare dintre noi, deşi mie mi-ar plăcea să plec cu vecinul cel drăguţ cu maşina lui (este ceva mai tânăr şi i se permite să se deplaseze independent), dar, la dracu, mereu uit…  chiar dacă aş păcăli asistentul social, degeaba, pentru că nu mergem în acelaşi loc. Femeile au un centru al lor unde fac cursurile de integrare, bărbaţii, centrul lor.

Cele două ore petrecute la centru sunt partea cea mai neplacută a zilei; nici măcar nu socializăm acolo ca între femei bătrâne şi plictisite, că nu e timp de aşa ceva. În cele două ore, ne ascultă profesorii la textele pe care le-am avut de memorat. Cel puţin se pare că este eficient pentru memorie, mă rog…

De la 12 la 15 am program casnic, mai şi gătesc câte ceva; există o reţea de indivizi care iţi pot face rost de carne de porc şi alcool, dar eu sunt împacată cu carnea de oaie şi m-am dezobişnuit de porc. Am sursele mele sigure de unde cumpăr vin şi alte băuturi interzise, mai ales în preajma sărbătorilor. Sărbătorile precum Crăciunul şi Paştele nu au fost intrezise, ni se permite să sărbătorim în propriile case, dacă nu avem prea mulţi invitaţi şi nu facem gălăgie.

După ora 3 după amiază vin controalele de la Аsistenţă Sociala. Mai rar lipsesc câte o zi. Vin, zice-se, să vadă de ce ai mai putea avea nevoie, dar părerea mea sinceră este că vin să vadă dacă posezi ceva de care nu ai nevoie (alcool sau vreun amant sau amantă, ori pastile interzise). Întotdeauna îi opresc la un ceai; cred că ceaiul este printre puţinele chestii pe care le mai avem în comun. Fac asta şi din nevoia de a comunica. De când a murit câinele meu Wolf, nu am mai găsit altul să-mi cumpăr. Am rămas doar cu bufniţa - la fel de plictisitoare şi de bătrână ca mine, e şi normal să mă simt cam singură.

Seara scriu, şi scriu destul de mult, deşi sunt conştientă ca nu voi putea publica nici o zecime din ceea ce scriu. Nu-i nimic… totul rămâne în carduri de memorie pe undeva.

Dar uite că mă copleşeşte melancolia şi n-ar trebui să fie aşa. Mâine e o zi minunată, vine nepoată-mea din excursie din Rusia şi a promis că-mi aduce dresuri din acelea fine, prin care chiar se vede piciorul! Şi o sticlă de lichior de curacao, aşa că sărbătorim. Un double blue, vă rog!

Iulia Al Abbas 

Textul a aparut pe http://romanialifestyle.ro/ chiar de Blue Monday