Nu există Dumnezeu (sau Cautând-o pe Diana)

N-aş putea spune când am cunoscut-o pe Diana. Probabil aveam 2-3 ani. Diana era cu un an mai mare, şi cum eram înrudite prin alianţă, a fost probabil prezentă dintotdeauna în preajma mea.

Diana era prietena mea de joacă si de vorbă. Prima mea amintire – răsfoiam o revistă aşezată în fund, pe hol, şi priveam o pagină unde o mamă şi băieţelul ei dormeau într-o cueştă de tren – evident, o reclamă, şi mă gândeam… hmmm, băieţelul ăsta pare mai mare decât mine, eu am trei ani, iar el încă mai doarme cu mă-sa şi eu nu – e şi ea legată de Diana! M-am gândit atunci că am să-i arat Dianei revista şi vom râde amândouă de băieţel, că încă mai dormea cu mă-sa.

De la Diana am aflat cum se fac copiii, şi asta înainte să merg la grădiniţă. De la ea am aflat secretul salatei perfecte de roşii şi castraveţi, şi, în general, de la ea am aflat tot ce trebuia să aflu. Până într-o zi, când a murit bunică-su. Atunci m-am dus la ea acasă, cu bunică-mea cu tot. Copiii n-aveau voie în camera cu mortul, aşa că m-am găsit împinsă în dormitorul Dianei. Ea stătea şi plângea în pat, învelită pâna la gât. M-am apropiat cu sfială şi i-am luat mâna. N-a încetat să plângă. După ce s-a săturat de plâns şi a luat o gură mare de apă din paharul de pe noptieră, m-a tras lângă ea şi mi-a şoptit la ureche: “Trebuie să-ţi spun ceva foarte important, dar trebuie să juri că nu mai spui nimănui”. M-a speriat un pic, dar am promis imediat: “Bine, jur, zi!”. Fără să ma supună unor jurăminte suplimentare ca de obicei, ceea ce m-a făcut să mă simt un pic mai matură, mi-a şoptit destul de tare în ureche: “Totul e o prostie, nu există Dumnezeu!” M-am cutremurat şi am reacţionat :”Nu spune aşa ceva, e păcat!! De unde ştii?? Mi-a şoptit la fel de stins: “L-am implorat toată ziua să-l învie pe bunică-meu, şi n-a făcut-o! Dacă exista, ar fi făcut-o! Totul e o minciuna..”

Atunci am înteles câteva lucruri importante: Diana era mai puţin deşteaptă decât credeam, şi durerea pierderii cuiva era mai mare decât voiam să accept.

Diana a făcut facultatea de fizică şi se pare că lucrează la NАSА. Mi-ar plăcea să o găsesc azi si să-i spun că nu a fost extraordinar de proastă, că în acel moment, era OK să gândească aşa. Dacă printre prietenii voştri sau prietenii prietenilor voştri ar putea fi Diana, vă rog, daţi share. Mulţumesc.

Double Blue Monday şi Noua Europă

Că Europa se confruntă cu o scădere dramatică a populaţiei băştinaşe, ştiţi deja. Că imigranţii au ajuns la cifre greu de calculat, ştiţi şi asta. Că imigranţii non europeni au o rată de creştere cu mult, mult superioară polpulaţiei băştinaşe, nici nu era greu de bănuit. N-am să vă plictisesc cu lucruri ştiute, eu propun doar un exerciţiu de imaginaţie : cum va arăta o zi în Europa peste, să zicem, 40 de ani?

Sunt o băştinaşă în Europa, nu vă lăsaţi păcăliţi de numele meu. Pe atunci voi avea o vârsta mai mult decât respectabilă şi nu aş vrea, Doamne – fereşte, să mă trezească strigătele la rugăciune pe la 5 dimineaţa în fiecare zi. Fără pauză. Consider că este traumatizant pentru un bătrân care nu este obişnuit cu aşa ceva. Poate vor găsi o metoda mai blândă şi mai putin intruzivă în urechile bătrâne de a aminti poporului de ora de rugăciune, pentru că, să fie clar, n-aş vrea sa-mi beau cafeaua mai devreme de ora 9, în timp ce voi citi ştirile pe tabletă. Ştiu, ştiu… tableta va fi o antichitate pe atunci, dar eu tot n-am s-o arunc, că e bună la citit ştirile. Dar ca să arăt că sunt o persoană flexibilă la schimbare în general, ok, am să mă uit la ştirile de dimineaţă pe televizorul meu 12 D din bucătărie. Cu diagonala de 3 metri. Si voi verifica în fiecare dimineaţă ce alte site-uri care îmi plăceau au mai fost banate.

Cursurile de integrare la care nu vom avea voie să lipsim mai mult de trei ori într-un an vor fi tot dimineaţa, de pe la 10 la 12. Un asistent social se va prezenta la uşă să ne conducă acolo pe fiecare dintre noi, deşi mie mi-ar plăcea să plec cu vecinul cel drăguţ cu maşina lui (este ceva mai tânăr şi i se permite să se deplaseze independent), dar, la dracu, mereu uit…  chiar dacă aş păcăli asistentul social, degeaba, pentru că nu mergem în acelaşi loc. Femeile au un centru al lor unde fac cursurile de integrare, bărbaţii, centrul lor.

Cele două ore petrecute la centru sunt partea cea mai neplacută a zilei; nici măcar nu socializăm acolo ca între femei bătrâne şi plictisite, că nu e timp de aşa ceva. În cele două ore, ne ascultă profesorii la textele pe care le-am avut de memorat. Cel puţin se pare că este eficient pentru memorie, mă rog…

De la 12 la 15 am program casnic, mai şi gătesc câte ceva; există o reţea de indivizi care iţi pot face rost de carne de porc şi alcool, dar eu sunt împacată cu carnea de oaie şi m-am dezobişnuit de porc. Am sursele mele sigure de unde cumpăr vin şi alte băuturi interzise, mai ales în preajma sărbătorilor. Sărbătorile precum Crăciunul şi Paştele nu au fost intrezise, ni se permite să sărbătorim în propriile case, dacă nu avem prea mulţi invitaţi şi nu facem gălăgie.

După ora 3 după amiază vin controalele de la Аsistenţă Sociala. Mai rar lipsesc câte o zi. Vin, zice-se, să vadă de ce ai mai putea avea nevoie, dar părerea mea sinceră este că vin să vadă dacă posezi ceva de care nu ai nevoie (alcool sau vreun amant sau amantă, ori pastile interzise). Întotdeauna îi opresc la un ceai; cred că ceaiul este printre puţinele chestii pe care le mai avem în comun. Fac asta şi din nevoia de a comunica. De când a murit câinele meu Wolf, nu am mai găsit altul să-mi cumpăr. Am rămas doar cu bufniţa - la fel de plictisitoare şi de bătrână ca mine, e şi normal să mă simt cam singură.

Seara scriu, şi scriu destul de mult, deşi sunt conştientă ca nu voi putea publica nici o zecime din ceea ce scriu. Nu-i nimic… totul rămâne în carduri de memorie pe undeva.

Dar uite că mă copleşeşte melancolia şi n-ar trebui să fie aşa. Mâine e o zi minunată, vine nepoată-mea din excursie din Rusia şi a promis că-mi aduce dresuri din acelea fine, prin care chiar se vede piciorul! Şi o sticlă de lichior de curacao, aşa că sărbătorim. Un double blue, vă rog!

Iulia Al Abbas 

Textul a aparut pe http://romanialifestyle.ro/ chiar de Blue Monday