Că Europa se confruntă cu o scădere dramatică a
populaţiei băştinaşe, ştiţi deja. Că imigranţii au ajuns la cifre greu de
calculat, ştiţi şi asta. Că imigranţii non europeni au o rată de creştere cu
mult, mult superioară polpulaţiei băştinaşe, nici nu era greu de bănuit. N-am să
vă plictisesc cu lucruri ştiute, eu propun doar un exerciţiu de imaginaţie :
cum va arăta o zi în Europa peste, să zicem, 40 de ani?
Sunt o băştinaşă în Europa, nu vă lăsaţi păcăliţi de
numele meu. Pe atunci voi avea o vârsta mai mult decât respectabilă şi nu aş
vrea, Doamne – fereşte, să mă trezească strigătele la rugăciune pe la 5 dimineaţa
în fiecare zi. Fără pauză. Consider că este traumatizant pentru un bătrân care
nu este obişnuit cu aşa ceva. Poate vor găsi o metoda mai blândă şi mai putin
intruzivă în urechile bătrâne de a aminti poporului de ora de rugăciune, pentru
că, să fie clar, n-aş vrea sa-mi beau cafeaua mai devreme de ora 9, în timp ce
voi citi ştirile pe tabletă. Ştiu, ştiu… tableta va fi o antichitate pe atunci,
dar eu tot n-am s-o arunc, că e bună la citit ştirile. Dar ca să arăt că sunt o
persoană flexibilă la schimbare în general, ok, am să mă uit la ştirile de
dimineaţă pe televizorul meu 12 D din bucătărie. Cu diagonala de 3 metri. Si
voi verifica în fiecare dimineaţă ce alte site-uri care îmi plăceau au mai fost
banate.
Cursurile de integrare la care nu vom avea voie să
lipsim mai mult de trei ori într-un an vor fi tot dimineaţa, de pe la 10 la 12.
Un asistent social se va prezenta la uşă să ne conducă acolo pe fiecare dintre
noi, deşi mie mi-ar plăcea să plec cu vecinul cel drăguţ cu maşina lui (este
ceva mai tânăr şi i se permite să se deplaseze independent), dar, la dracu,
mereu uit… chiar dacă aş păcăli asistentul
social, degeaba, pentru că nu mergem în acelaşi loc. Femeile au un centru al
lor unde fac cursurile de integrare, bărbaţii, centrul lor.
Cele două ore petrecute la centru sunt partea cea mai
neplacută a zilei; nici măcar nu socializăm acolo ca între femei bătrâne şi
plictisite, că nu e timp de aşa ceva. În cele două ore, ne ascultă profesorii la
textele pe care le-am avut de memorat. Cel puţin se pare că este eficient
pentru memorie, mă rog…
De la 12 la 15 am program casnic, mai şi gătesc câte
ceva; există o reţea de indivizi care iţi pot face rost de carne de porc şi alcool,
dar eu sunt împacată cu carnea de oaie şi m-am dezobişnuit de porc. Am sursele
mele sigure de unde cumpăr vin şi alte băuturi interzise, mai ales în preajma sărbătorilor.
Sărbătorile precum Crăciunul şi Paştele nu au fost intrezise, ni se permite să
sărbătorim în propriile case, dacă nu avem prea mulţi invitaţi şi nu facem gălăgie.
După ora 3 după amiază vin controalele de la Аsistenţă
Sociala. Mai rar lipsesc câte o zi. Vin, zice-se, să vadă de ce ai mai putea
avea nevoie, dar părerea mea sinceră este că vin să vadă dacă posezi ceva de
care nu ai nevoie (alcool sau vreun
amant sau amantă, ori pastile interzise). Întotdeauna îi opresc la un ceai;
cred că ceaiul este printre puţinele chestii pe care le mai avem în comun. Fac
asta şi din nevoia de a comunica. De când a murit câinele meu Wolf, nu am mai găsit
altul să-mi cumpăr. Am rămas doar cu bufniţa - la fel de plictisitoare şi de bătrână
ca mine, e şi normal să mă simt cam singură.
Seara scriu, şi scriu destul de mult, deşi sunt conştientă
ca nu voi putea publica nici o zecime din ceea ce scriu. Nu-i nimic… totul rămâne
în carduri de memorie pe undeva.
Dar uite că mă copleşeşte melancolia şi n-ar trebui
să fie aşa. Mâine e o zi minunată, vine nepoată-mea din excursie din Rusia şi a
promis că-mi aduce dresuri din acelea fine, prin care chiar se vede piciorul! Şi
o sticlă de lichior de curacao, aşa că sărbătorim. Un double blue, vă rog!
Iulia Al Abbas
Textul a aparut pe http://romanialifestyle.ro/ chiar de Blue Monday
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu